fir rosu departe de “ochi”

Galeria de arta digitala 115, un loc pe cat de linistit in aparenta, pe atat de pasional, pulsand de viata. Galeria 115..locul care m-a readus mai aproape de o prietena buna. Arta digitala si pasiunea pentru fotografii mi l-au adus in viata si pe Dan.

Sunt coincidente care unesc destinele daca e sa fiu arhaica. Si cred in coincidente, in acele momente neexplicabile care ma poarta din experienta in experienta si la sfarsit le gasesc acel fir rosu, acel sens.

Din pacate nu mai pot fi si „clarvazatoare” pentru ca am perspectiva blocata momentan. Amuzant cum unii vad in asta o „nebunie” artistica, pe cand nu e decat o lupta interioara de a merge pe un drum. Al meu. Amuzant cum „ochelarii opaci” ai unora nu fac decat sa le ingusteze viziunea si sa judece emotiile celor din jur dupa paradigma propriilor lor emotii. Interesante aceste potiuni de individualitate. Interesante ca si lectie de viata si semn de exclamare pentru cei care inca mai cred in oameni.

Revenind…inca supravietuiesc la cursurile pentru DALF.

Inca imi fac planuri pentru teatru saptamanile astea doua. Dar se pare ca cine spunea ca nimeni nu mai merge la teatru nu comite decat grave greseli de perceptie sociala. “Epuizat” la toate teatrele Bulandra. Uite, vezi? Daca as fi facut UNATC-ul as fi avut ocazia sa imi imbogatesc spiritul fara sa ma lovesc de colturi de pereti de genul asta. Totusi sunt perseverenta.Si ma gandesc si la UNATC, dar nu pentru piese de teatru ci pentru o pasiune..

Ma gandesc sa scriu. Cu timiditate si cu o inspiratie pierduta undeva in timp, pentru ca mi-am autointerzis ca aceasta pasiune sa ma conduca in viata, crezand ca a fi o femeie de afaceri imi e de ajuns ca sa fiu fericita. Nu stiu cum o sa incep, cand sau daca va fi ceva de calitate.

Si dupa examenul de pe 1 martie de la institut, trebuie sa imi termin restantele la citit…Frida, Maestrul si Margareta, Coborare in adanc (Doris Lessing), Numele meu este Rosu ..

Incepand cu aseara sunt fericita posesoare a unui bonsai… Ea e Suki si e o minunatie, imi aduce intra-adevar acea stare Zen pe care o vroiam.

Atat deocamdata….Pana atunci insa prefer sa imi tin unele emotii departe de „ochi”, pentru ca nu ochii trebuie sa le perceapa, ci sufletul.