As vrea sa imi ghemuiesc trupul in viorelele din asternuturi. Si sa nu imi mai turtesc nasul de geamul pe care se preling stropi reci de ploaie.

Nu eram pregatita pentru o parasire anuntata a zilelor de vara. Nu cred ca suntem niciodata pregatiti sa dam drumul momentelor. Mai ales acelora care ne fac fericiti.

Nu sunt pregatita sa astept.

Si sa duc dorul scoicilor cu iz marin. Sau calatoriilor lungi pe drumuri cu maci rosii. Sau a clipelor petrecute pe iarba de langa lacul cu rate salbatice. Sau a zilelor in care faceam insolatie pe arenele BCR.

Si nu e bine. Pentru ca imi intind emotiile pe patul lui Procust si ma adaptez pana la urma. La o situatie noua, la un om nou, la senzatii noi. Dar las cate o farama din mine undeva acolo. Uitand poate. Uitand sa imi mai amintesc ca imi e dor.

Pentru o clipa am crezut ca miroase a soare. Dar exact acela e momentul in care stii ca nu va mai fi la fel. Cel putin pentru o perioada mai lunga. Pana vei recunoaste din nou vara. De data asta cu noi amintiri.

Advertisements