Iubesc si ma doare in acelasi timp…atunci cand ma intrupez in zile precum cele doua care au trecut. Cand mi se aminteste ce norocoasa sunt pentru oamenii din viata mea. Acei oameni care ma iubesc neconditionat si care imi stau alaturi fara vreun pic de egoism.

Au ramas putini. Aceia in care sa am incredere.

Dar redescopar noi oameni pe care ii stiam, dar pe care i-am intalnit cu adevarat acum, dupa cativa ani de la primul schimb de cuvinte.

Ma sperie o relatie care devine serioasa. Si aici nu vorbesc despre relatiile de iubire…pentru ca deja sunt implicata pana la cer si inapoi intr-o frumoasa poveste de dragoste. Vorbesc despre celelalte tipuri de relatii. In care celalalt nu e dispus sa “ofere” prea mult din el insusi.

Mi s-a oferit o caracterizare candva, in care am fost acuzata ca nu-s sincera cand spun ca ofer totul celuilalt si imi place sa fiu deschisa si sincera cu cei apropiati, incocenta inca in apropierea de oameni. Sunt “primata” si prin definitie nu am cum sa fiu inocenta si sincera. Ma sperie ideea egoista ca dai numai cat “ai chef”, “cand ai chef”, “daca ai chef”.

Asa ca prefer sa stau departe de astfel de oameni. Si sa invat sa privesc in sufletul celor care sunt cu adevarat sinceri in relatii. M-am dezechilibrat pe drum. Au ramas julituri. Dar trec. Toate trec si toate se uita. Se merge mai departe.

Si merg. Mai departe. Alegand sa nu las in inima decat pe aceia care ciocanesc sa intre.

In aceste doua zile am plans. Dupa mult timp in care ochii mi se uscasera de la soare. Azi am plans dupa o despartire in bratele iubitului meu. Am plans din toata inima. Pentru ca nu pot si nu vreau sa stau departe de oamenii care raman in viata mea de-a lungul drumului.

Si nu voi face asta.

Orice ar fi…

Advertisements