De multe ori isi intinde degetele imbatranite pe aceleasi panze manjite. Manjite de ulei si culoare. Sterse din cauza lipsei de aer din podul vechi. De multe ori isi ascunde chipul de oglinzile din casa. Si se cuibareste in gradina de flori. Unde crede ca inca mai poate scrie. De multe ori vorbeste si nu isi recunoaste vocea ragusita. Nu vorbeste cu nimeni ziua. Iar atunci cand ia masina si fuge pe stadutele frantuzesti, isi imagineaza ca e iarasi acelasi om. Suntem aceiasi? Sau suntem oglindiri ale clipelor, topite precum lumanarile in goana dupa viata?…o goana care ocoleste viata si atinge doar amintirile. Ce rama alegem pentru panzele noastre? Ce culoare alegem pentru fotografiile care imortalizeaza momente suspendate in piept? De multe ori el e doar un simplu om. Uita ca e recunoscut pe strada si uita locurile care i-au transformat chipul si ridurile din jurul ochilor. Privindu-l asa…am ramas agatata intr-un fir de paianjen, transparent pentru ochii celorlalti. Am tacut. Cuvintele ar fi fost de prisos.

Advertisements