O ea intr-un el. Pielea alba si neatinsa de soare. Ochii verzi si stralucitori pierduti din zare. Corpul nemiscat si greu, peste pieptul lui care se misca repede. O ea nemiscata intr-un el speriat. Un el scarbit de masti, orbit de lumina, obosit de pe drum. Ea s-a cuibarit in el. El si-a dorit asta. Si-a dorit un curcubeu mare in inima lui. Iar acum s-a speriat. A ramas fara aer. Si a murit cate putin cu fiecare miscare, cu fiecare gura pe aer pe care il respira prin ea. Cat din noi mai ramane atunci cand ne ghemuim in celalalt si ne amestecam culorile cu el/ea? Cat din noi mai este viu? Cat din noi moare cu zvarcoliri interioare si apoi e recreat prin celalalt? Ce parte din noi zboara singura in momentul in care iubim? Care parte din noi zboara pur si simplu? O ea intr-un el, confundandu-si emotiile, liberi in vise si imbratisati intr-un sarut pe care il recunosti din secunda in care il simti.

Advertisements