Scafandrul are un costum greoi. Ii tine trupul imobilizat in adancuri. Il impiedica sa-i imbratiseze pe cei dragi. Ii ingreuneaza bataile de aripi.

Fluturele din interior se zbate. Constient si adesea scarbit de starea sa. Cu varfurile aripilor roase de lumina prea puternica careia incearca sa se expuna pentru o resuscitare.

El vede lumea altfel din ipostura de prizonier al propriului sau trup. Invata sa fie cu adevarat viu. Invata ce parte din fiinta sa traia inainte, se indragostea, uita, ierta. Pe rand, amintirile se sfarama in cioburi de sticla taioasa care il lasa sa reactioneze abia acum asupra imaginilor distorsionate din minte.

Gaseste si raspunsul la intrebarea : de ce trebuie sa murim?

S-au spus multe despre Jean-Dominique Bauby si opera sa. D. mi-a luat ieri cartea de la Carturesti si am reusit s-o “ingurgitez” in cateva ore. Dupa care am tinut buzele stranse, pleoapele inchise, lacrimile in interior : http://www.carturesti.ro/?p=409

Simt nevoia sa las timpul sa treaca pana sa vad si filmul, cu toate ca am citit totul despre modul in care e regizat si cum e folosit scenariul. Pur si simplu simt nevoia sa mai privesc putin din interior, inainte de a ma agata de nuantele diferite pictate pe aripile bietului fluture. Un fluture ca un plans de vioara.

Advertisements