Mi-era pofta de linistea strazilor. Aici nu se aud pasii. Nu se aude murmurul. Nici macar nu auzi falfaitul aripilor porumbeilor. Daca ii hranesti se strang in jurul tau parca in tacere. E ciudat sa vrei sa mergi cu bicicleta si sa nu auzi clinchetul ei.

Azi a plouat…

Exista o cafenea, Desirs, pe straduta pe care imi “pierd” pasii usori si apasati. Acolo e singurul loc unde m-am putut “regasi”, cu o carte in mana, sau doar cu jurnalul in care schitez povesti sau chipuri.

Briosa cu sofran ma innebuneste. Trebuie sa ma decid sa incerc si alta specialitate elvetiana. Poate ca ciocolata cu miere si nuca…dar poate maine. Nu reusesc sa ies din  monotonia unui singur gust care-mi place. Asa sunt in general. Ma plictisesc destul de repede de ceva, insa atunci cand gasesc acel “ceva”, devin cea mai monotona persoana care nu mai vrea sa renunte la tabietul ei de a gusta iar si iar un “ceva” redefinit si iubit sub alte forme si gusturi.

Advertisements