Metroul din Geneva e prea rapid. Nu ai timp sa gandesti, nu ai timp sa privesti oamenii, nu ai timp sa-ti faci un plan. Nici nu trebuie sa fie timp vreodata, pentru ca ajung la munca, imi iau si croissant si levantica si apuc sa vorbesc si cu tanti de la departamentul de Sales Compensation, Agata, inainte sa pot spune “m-am trezit”. Oamenii citesc ziare, au casti in urechi. Si isi zambesc unii altora. Promit sa incerc sa zambesc oamenilor si-n Bucuresti. Oare ce vor intelege ca se afla in spatele zambetului meu?

Metroul elvetian e prea rapid. Dar cred ca asta e de bine, nu? De ce ne-ar folosi clipele in care sa empatizam cu cei din jur…(?).

Advertisements