Daca e sa-mi fie dor de ceva, atunci imi este dor de modul in care scriam scrisori candva. Si cum simteam o legatura facand asta. Intre timp ne-am tehnologizat si am devenit mai cinici, mai distanti, mai egoisti cu ceea ce simtim si vrem. Si am pierdut ceva. Dar pare-se ca ne-am autocastigat libertatea. Acum mai scriu. Zilnic si mult, doar ca nu cuiva anume. Si imi educ spiritul casnic, caruia ii devin in mod frivol adepta. Intr-un mod controlat de pictura de la ora 5, lectiile de chitara din weekend, portugheza de dupa ora 6 si hranitul ratelor printre lotusii roz din Parcul Circului. Descopar ca-mi place sa gatim impreuna. Si sa mancam cirese amare sau pepene in balcon, alaturi de florile sadite de noi. Ieri am infiat un catel la blocul nostru si acum mai depinde un suflet de noi. Dar am mule foi albe si ma mananca palmele sa scriu. Ca si cand gandurile si emotiile mele simt nevoia sa ajunga undeva, acolo…dincolo de orizontul lacului pe care s-a asezat acum greoi soarele portocaliu.

Advertisements