“We walk in circles, so limited by our own anxieties that we can no longer distinguish between true and false, between the gangster’s whim and the purest ideal”

(Ingrid Bergman)

Ma regasesc un pic prea mult in aceste cuvinte.

Mi-a placut monologul cu nuante puternic dramatice al lui Ingrid in The Human Voice (Jean Cocteau)

Mi-a amintit de faptul ca a simti e poate cea mai dureroasa pedeapsa, atunci cand devenim prizonieri ai propriilor emotii, precum si prizonierii altcuiva pierdut cumva intr-un moment trecut.

Mi-a amintit de alte laturi ale iubirii, de alte laturi ale simtirii.

Mi-a adus aproape parfumul dulce si senzatia de stransoare a unui sirag de perle.

Advertisements