Daca ceva are gust amar, avem tendinta sa ne incretim nasul si sa evitam gustul respectiv.

Daca cineva ne umileste in public, ne formam automat o senzatie de teama de fiecare data cand ne vom afla in fata unui numar mare de oameni.

Daca ne impiedicam o data, vom ocoli drumul ce ne-a provocat o rana la genunchi.

Asa cum, daca ne simtim bine in compania cuiva, ii vom cauta mereu compania. Daca am fost incurajati ca scriem bine, vom dezvolta o mare pasiune pentru scris.

Totul pare a fi destul de usor, in slalomul zilnic printre emotii si automatisme.

Ce te faci insa cu oamenii care nu mai comunica cu tine, dar totusi te anunta cumva cat de grandioasa este experienta prin care trec? Oamenii pe care nu-i mai cunosti desi iti formasesi automatismul de a-i numi prieteni.

Cum te simti cand pruna dulce e afumata? Si te minte bunica ca e dulce.

Te lasi pacalit sau inventezi si pentru asta un automatism?

Advertisements