Ea bea ceai verde, desculta, pe balconul mic si plin cu flori. Au inflorit violetele. Au inflorit si crinii rosii. Muzica portugheza ii leagana simtirile. Am cunoscut-o in timp ce canta, intr-un bar de jazz, cu cearcane si avand la picioare tone de hartii…cursurile de la Conservator. Ea era tacuta. Poate ca visa prea mult, poate ca nu. Nu mi-a povestit niciodata cum ar vrea sa arate viata ei, sau ce se ascunde in privirea ei verde. A disparut asa cum a aparut, cantand. Ultima data cand am imbratisat-o a reusit sa zambeasca. Avea o gropita in obrazul stang. Mi-am amintit ca atunci cand eram copila, aveam si eu una, in acelasi loc. Am auzit ca locuieste in Berlin, canta la vioara prin toata lumea. Probabil ca s-a casatorit cu un german, pentru ca numele ei de familie este Machen-Strauss. Isi tine parul lipit de pielea capului si e insarcinata. Mi-a scris. Dupa aproape 8 ani. Mi-a spus ca nu isi doreste copilul. Iar eu mi-am pierdut respiratia. As fi putut sa- i zgudui un pic umerii mereu lasati. Nu inteleg, si nici nu voi putea intelege vreodata de ce in mijlocul culorii, petele gri absorb lumina cu atata aviditate. Si nu pot intelege singuratatea in cuplu, tacerea si lipsa vietii in interiorul clocotitor al inimii care nu poate iubi….

Advertisements