De azi intru in ritmul alert pe care mi-l doresc in viata. Nu e ca si cand as fugi de liniste. Dar cateodata simt nevoia sa nu mai simt oazele, ci sa las nisipul sa-mi atinga pielea. Mereu m-am oprit. M-am indoit. Mi-a fost teama sa risc. Desi am riscat destul de mult in ultimii doi ani. Doar ca in acest moment al vietii mele nu vreau sa accept mai putin decat am deja. E un compromis pe care nu vreau sa-l fac. Nu cred in compromisuri. Cand am vrut ceva, am facut tot posibilul sa ajung acolo. Insa acum e mai complicat. Ma opresc adesea din goana cotidiana de la birou si imi dau seama ca iubesc ce mi se intampla, ca ma linisteste totul, ca mi-a adus o pace sufleteasca pe care nu credeam c-o pot avea vreodata. Nu-mi place sa ma laud. Imi place doar sa-mi declar fericirea, simplu, pur… Am ramas un copil care nu vrea sa se maturizeze, dar care face alegeri de adult. Si nu vreau sa-mi pierd inocenta niciodata….

Advertisements