I may appear to be free, but I’m just a prisoner… (Macy Gray)

 

Suntem mici si slabi atunci cand suntem departe de oamenii in care am lasat partea noastra mai buna.

Ce ne face sa purtam aceleasi culori in interior? Ce ne face sa ne vorbim? Sa ne transformam visele si temerile in baloane de sapun si sa le suflam catre anumiti oameni, in care simtim ca ne putem increde. Cat de mult putem sta in altul, cat din noi putem da? De unde stim ca persoana careia ii daruim gandurile noastre nu este tocmai acea persoana? De unde stim ce rol are fiecare om in viata noastra? Cum putem sa stam cu mainile in san, atunci cand trebuie sa il acoperim pe celalalt cu pastel, cu emotii, cu vise, cu iubire? De unde esti atat de sigur/a pe tine?

Advertisements