In bataia picaturilor de ploaie chipurile par distorsionate. Si pot zambi, pot tipa, pot privi in gol. Fara ca cineva sa le inteleaga emotia de ceara, topindu-se precum zapada.

Atunci cand te plimbi prin ploaie. Si nu-ti pasa ca iti uzi bluejeansii si parul ti se carlionteaza, rimelul iti curge. Si ploaia iti ia urma sarutarilor. Nu-ti pasa ca mergi pe jos de la Ikea pana la aeroportul Baneasa, prin ploaie, cu masini zgomotoase in stanga si in dreapta jos. Sub o umbrela galbena. Atunci te simti deodata intreg. Iti simti si bratele vii, picioarele umede, chipul liber sa isi exprime emotia sufocata de piesele de teatru in care a jucat. Piese fara regizor de scena. Fara vreun spectator.

Cateodata mi-e sete. Si nu-mi poate trece setea decat atunci cand ma ud pana la piele.

Si privesc cerul dupa fiecare ploaie. Sau mi-l imaginez. Si ii iubesc curcubeul. Dar duc lipsa nelinistei clipelor umede si incarcate de magnetism, care ma linistesc pe mine.

 

Advertisements