Prefer sa las la sfarsit momentul in care iau un pahar transparent pe care sunt pictate lacramioare. Sa il lipesc de peretele inimii si sa ascult ce se intampla dincolo de peretele tapetat cu rosu. Nu stiu de ce aleg alta ordine a firii, de ce iubesc mai mult baletul zilelor pe varful degetelor amortite si cu unghii date cu oja roz. Nu stiu de ce trag atat de mult de miracole incat ele se transforma doar intr-un portelan scump pe care il las acolo, in vitrina si uit de el, preferand cana mea rosie cu fluturi albi de la Élite. Nu stiu de ce uit sa imi iau visele cu mine in calatorii. Acum ma aflu intr-o calatorie lunga si as fi vrut sa le rasfoiesc un pic. Si daca as schimba ceva, ar fi contextul. Pentru ca atunci as putea risca. Dar acum am o floare. Abia i-am gasit un pamant care sa-i priasca, care sa o hraneasca. Ii ud frunzele pentru ca nu se hraneste numai din radacini. E o floare pe care am ales-o cu inima. Zvacniri. Zvacniri in care imi doresc sa beau cafea din cescutele din vitrina si sa pot auzi soaptele din spatele peretelui pe care-l spionez. Zvacniri empirice doar. Pentru ca sunt rapid avortate de paharul pictat cu lacramioare. Raman doar eu, la capatul unui snur alb, nascut pana la urma de lacramioarele fara timpan.

“Decide-te pe moment, nu mai analiza atata, raspunsul atat de mult cautat se afla chiar in tine, doar asculta-te” (Rutger Hauer)

Advertisements