Curand se mai termina un capitol. Nu-l poate termina oricum, are nevoie sa se simta ca parte a acestui joc, inainte sa se concretizeze cate un pas. Are nevoie de un pic de jazz prin plamani inainte sa mototoleasca hartiile umezite de cerneala. El nu e genul barbatului care se desfata cu un dans si o tigara in timp ce afiseaza un zambet aparent sigur pe el. Si nici nu lasa gol spatiul de langa.  Poate ca nu stie inca dar m-a invatat sa fiu eu insami. Azi l-am auzit la telefon. Fericit. Entuziasmat. Un aer complice. Nevoia de a-l strange de mana. Pofta de a-i vedea ochii si a ma recunoaste in ei. Ma simt ca un copil. Un copil care gangureste. As vrea sa am acum in fata ochilor urmatoarea perioada a vietii noastre. Cumva colorata, schitata, desenata. Ma imbat cu aer lila, cu aroma de lacramioare. Si incepe sa-mi placa sa nu mai detin controlul. Ci sa respir un pic de jazz si sa ma furisez in bratele lui.

Advertisements