Nu ne ia nimeni bobul mic de lumina ascuns in cele mai mici lucruri. Invat sa dansez in alt ritm, eu care nu am dansat niciodata. Atunci de ce e alt ritm? Asa simt eu, ca alunec ca matasea, pe clape de pian, pe petale uscate de flori, pe scari si apoi acopar degetele reci ale lui. Apoi imi pictez talpile cu rosu si alerg, incercand sa ma comport ca un copil. El imi spune ca inca mai sunt. Eu nu mai simt asta asa de mult. Ce mai zici despre bobul de lumina? Unde l-ai ascuns? La metrou am trecut pe langa o batrana cu un buchet de panselute in mana-i tremuranda. Cinci mii buchetul, cinci mii buchetul.Dar nu spunea ea asta, ci un copilas cu o caciula de lana scamosata, trasa pe ochi, cu lacrimi uscate pe obraji si cu degetele murdare de pamant. Lumea trecea pe langa cei doi…trecea grabita sau nepasatoare. Nu cred ca ar fi existat ceva sa putem noi face pentru ei. A le cumpara buchetelul parfumat nu insemna a-i usura de povara unei vieti fara sens. Panselutele au stat pe biroul meu. Mi le-a adus cineva. Panselutele nu mai mor. Se usuca de la varful petalelor spre centrul firav si umed. Am ascuns acolo bobul de lumina. Te tin de mana fara sa fii tu langa mine. Trecuti de 60 de ani, oamenii nu mai au rabdare sa faca asta. Ti-am lipit bobul in palma cu buzele intr-o dimineata de aprilie si am stiut ca ai simtit asta. Mi-e pofta de lumina si mi-e dor de un rasarit. I-as putea fura miracolul luminos si l-as putea imparti doar cu tine. Atunci poate ca ai vedea ca nu mai sunt un copil. Ci sunt cu tine.

Advertisements