a_movie_script_ending_by_raidhyn.jpg (aceasta fotografie, precum si melodia, descriu perfect ceea ce simt eu de la o vreme)

Era simplu sa iau pe cineva de mana si sa privesc adanc in ochii care se ascund cumva, sau din contra, dezvaluie prea mult din ceea ce este inauntru. Mi-a fost mereu usor sa zambesc unei persoane incruntate, pe buzele careia se citea caderea in gol, in golul propriu. Si mi-a fost usor sa cred ca soimii pot pluti tocmai pentru ca sunt indragostiti de cer, de inaltimi, si stiu sa fie acolo, deasupra fiintei.

Cand eram copil venea de la sine…sa imi daruiesc iubirea din privire, sau sa ma intrupez in fiecare lucru pe care il faceam, cu o pasiune un pic nebuneasca.

Nu vreau sa dramatizez clipele care trec acum precum notele de pian, usor, lin, fara verva cu care sunt eu obisnuita a-mi clocoti in vene. Imi mangai pleoapele si tresar privind flori deschizandu-se, incet. Am inceput sa am rabdare a le privi. Acum imi este greu sa zambesc oamenilor pe strada pentru ca insasi privirea mea ascunde prea multe si nu mai vreau sa ma daruiesc spiritual unei clipe care moare oricum.

Am alaturi oameni care pasesc pe culmile implinirilor, intr-un mod alert. Si inima mea bate din ce in ce mai incet, ca si cand isi ia timp ca sa ramana in fiecare moment al trecutului etern. Pasii mi s-au impamantat si ma trag in mine, precum nisipurile miscatoare.

Pantecul ma doare in incercarea de a-mi renaste emotiile in alte culori si ma doare caci nu mi l-a mangaiat nimeni de cand am spus ca simt o explozie de lumina in el. Cateodata e prea simplu sa ma lipesc de fereastra si sa fiu una cu transparenta sticlei atunci cand ploua. Sa pun capat durerii de la capatul venelor amortite si seduse de pasiunea cu care respir un aer lepadat in momentul urmator. Pantecul primeste lumina dintre picaturi pentru ca ele se reflecta in geamul cu vedere spre lac. Si daca m-as misca, as simti ca ma pierd de mine.

Sa fiu singura, as muri. Sa ma ghemuiesc cu genunchii mici la pieptul care nu mai pulseaza, ar fi ca un cantec ireal de lebada.

E straniu sa simt viata in alt mod, tocmai acum cand lumea alearga sa prinda fluturi colorati. Eu, tocmai acum m-am oprit sa simt mirosul poienei in care zboara acei fluturi. Zboara…lin, precum notele de pian.

Advertisements