lacrima.jpg

Azi am explodat cumva si emotivitatea mi s-a ridicat la un nivel inalt…si nu am mai tinut cont de valul dulce-amar de emotii care mi-au provocat o stare de dolce far’niente zilele astea, sau de pasiunea cu care-mi place sa ma implic, sau de rabdarea pe care o cultiv de curand, pas cu pas. Am un temperament potrivit unui ambient linistit…desi nu-mi place linistea…si desi nu am de obicei stare.

Pun capul pe perna seara tarziu si nu pot adormi imediat. Ma gandesc la diferite secvente din viata mea, la pasii pe care-i fac, la faptul ca sunt o maniaca a clipelor si intru repede in panica pentru ca nu am timp sa ma bucur cu adevarat de o zi. Ma tine D. in brate si ma protejeaza cumva de temerile-mi fantasmagorice. Cred ca mereu mi-a placut sa fiu salvata cumva, salvata de ceea ce ma ranea, sau de mine insami. Satinate mi-au fost mereu venele si am pasit lasand in urma o boare. Mereu. Dar niciodata pasii nu au atins pantecul umflat al constiintei mele. Mi-am victimizat durerile nasterii existentiale si de fapt feminitatea mi s-a nascut fortat, chingiuita de matasuri si de jurnale intime.

Imi judec propria-mi sefa dupa o reactie, desi eu insami am reactii contradictorii de cele mai multe ori.

Judecam cartile dupa coperti, desi de multe ori nici nu ne gandim sa ne trecem degetele prin paginile lor.

Am obosit sa imi inund clipele cu un surplus de emotivitate si stres. Sa ma lupt cu virtualitatea cerata a unui suflet, care la randu-i picteaza in propriile culori.

Pur si simplu mi-e sete de viata ce pulseaza dincolo de geamurile atat de curate ale biroului meu. Si nu pot dormi, caci atunci cand pleoapele mi se lasa peste ochii ce-mi ard a dor si a culoare, simt ca nu am castigat nimic in acea zi. Si-mi amortizez regretul in perna cu iz de lacramioare. Las sa treaca valul de goliciune si pe urma am un somn fara vise.

Advertisements