one_step_by_lucem.jpg

Candva eram doar eu, manancand inghetata de afine si ascultand pian. Tiptil-tiptil mi-a soptit inima o poveste. Avort imaginar al simturilor, m-am lepadat de teama. M-am lepadat de monoculori si de ceara intarita si atat de sterila.

Acum suntem noi doi. Singurii dintr-o poveste ca un cantec de sirena. Stii, nu am ascultat niciodata sirene decat in vise. Dar mi-au dat senzatia ca isi striga sufletul si toata fiinta lor. Ca sunt un vis pentru ca nu stim sa le vedem.

Candva ma multumeam cu putin si visam prea mult. Nu stiam sa renunt la firele transparente de paianjen. Anumite note melodice imi amintesc de primele noastre clipe, cand bajbaiam pe intuneric unul dupa altul, amadoi tematori, amandoi pastrand o distanta atat de mare, dar stiind s-o umplem cu noi insine…

Acum ne umplem viata unul altuia. Golurile s-au dus…Iubim cantecul dar nu si cantaretul, nu-i asa?

Sunt recunoscatoare pasilor matasosi care m-au adus aici cumva. Alegeri facute din instinct, alegeri ce mi-au impletit viata intr-un mod armonios si suav. Temperament vulcanic, am stiut eu sa transform cateodata pacea in haos. Nu as fi fost eu altfel.

Mi-au incoltit nurii inimii cu aripi care se agita. Mi-au incoltit ochii cu vise. Cu iele si sirene, cu picturi miscatoare de Van gogh, cu sunet de chitara si de bas, cu alergatura fara suflu pana la capatul holului. Si acolo ma astepti tu. Si eu ma pierd deja in tine, cu venele vinete, cu buzele insetate de noi.

Candva-ul meu e doar prolog acum.

Advertisements