once_upon_a_fairytale_by_princess_of_shadows.jpg

Acum ai aflat ce spune copilul din mine cu o neajutorare absurda si muta. Si i-ai zambit cu un aer boem si empatic desi ti-ai luat la revedere de la el cu usurinta. Pentru ca va fi continuitate. Continuitate in revederi si impartasirea vietilor si a experientelor care ne duc acolo, undeva. Ma regasesc goala si mica, in spatele unui zambet fals si tragand spre mine cearceaful imaculat care sa-mi acopere sinele cu siguranta si cu pace. Cred ca m-am oprit din a-mi pune intrebari si m-am oprit din a-mi stabili planuri. M-am oprit un pic si din a trai cu adevarat. Pentru ca nu prea am timp. Cercuri vicioase, situatii fara o iesire anume. Ceata din jurul varfului si aripile prinse la spate deocamdata. Din ce in ce mai strans…fiecare mai strange cate putin, poate asa realizez unde sunt si unde mi-e locul. Fara a putea vorbi cu adevarat despre ceea ce e in mine si despre ceea ce vreau sa dau afara din mine. Fara sa ma pot ajuta pentru ca nici eu nu stiu cum. Da, exact. Am ajuns intr-un punct in care chiar nu stiu. O moarta vie in majoritatea momentelor. Miscari automate. Fara emotii, fara vise, fara a sti ce se afla dupa colt.

Advertisements