cosmopolitan_by_kenmariakiyoshi.jpg

M-a pierdut orasul dimineata asta printre studii despre OGM si articole economice din Le Figaro, cu o cafea racita pe masa si cu razele amortite mangaind apa lacului Tei. M-am pierdut de stralucirea si agitatia de pe Magheru, de “aventurile” neprevazute numite Bulandra, de cumparaturile ca medicament psihologic, de diminetile petrecute la cinema Studio, de un frappe energizant sau un French vanilla, de lungile plimbari in parcuri sau de calatoriile neasteptate la munte.

Am in jurul meu femei care nu isi concep viata fara solar sau tae-bo, care ies la  bere sau un cocktail (depinde de personalitate) joi seara doar pentru distractia momentului, femei care fac shopping saptamanal in I.D. Sarrieri si care se tund la Laurent Tourette, femei active pe plan social, active profesional, care calatoresc des si pentru care Viena nu mai are nici un secret.

M-a “izbit” un pic realitatea situatiei, faptul ca nu imi mai fac loc in viata pentru glamour, pentru neprevazut, pentru clipe usoare ca fulgul fara sa le “ionizez negativ” cu analize existentiale si fara sa antrenez fiecare pas pe care il fac in “marele mecanism”, in planurile bine stabilite pentru viitor.

Ma “cuibaresc” intr-o relatie frumoasa care m-a echilibrat in sfarsit si care imi creeaza senzatia ca nu ma am nevoie de altceva si uit sa ma joc. Sa ma joc si sa jonglez cu clipele. Am devenit mai calma cumva, mai relaxata, mai focusata pe obiective evolutive, spre deosebire de licuriciul din mine de acum ceva vreme. Ca si cand doua temperamente diferite se lupta pentru “acapararea” mea, spre “robire” permanenta. Alegerile incep sa-mi fie diferite, desi inca sunt destul de multe momente in care D. nu imi intelege ratiunile. Si atunci zambesc, pentru ca stiu ca tipul asta de alegeri marunte ma relaxeaza cel mai mult si ma ajuta sa ma detensionez. O alegere ca aceea de a mai lua un laptop portabil, eventual unul roz. Aceea de a cocheta cu ideea unei posete Laura Biagiotti mari, casual si incapatoare.Sau acela de a avea un bonsai (cu aceasta ultima alegere, D. ma va onora chiar in aceasta dupa-amiaza, cand se intoarce de la snooker).

Cred ca fiind o persoana activa si permitandu-ti sa nu fii atat de ancorat in seriozitatea situatiilor vietii, reusesti sa te relaxezi si sa ai o viziune de ansamblu. Nu esti superficial daca iti permiti rasfatul unui parfum Dior, sau te delectezi cu un ceai sofisticat la Carturesti. Esti in acele momente poate in cautarea de remedii sociale pentru tensiunea acumulata pe celelalte planuri. Remedii adica modalitati de a-ti da dreptul sa fii si superficial, sa fii si copilaros, sa fii si altfel pentru a putea zambi vineri seara in loc de a sta incruntat in fata rapoartelor financiare sau a ultimelor sedinte de productie. Remedii adica socializare cu cat mai multi oameni pentru a-ti largi orizonturile si pentru a invata sa fii flexibil. Remedii adica spontaneitate….ceea ce iti aduce o viata mai lunga.

Ma aflu intr-un moment nemiscat din punct de vedere social. Ca si cand pasesc in interior si uit ce e dincolo. E ca atunci cand ma reintorceam mereu la scrisorile primite si legate cu un snur de catifea visinie pentru a-mi imagina transpunerea gandurilor in realitate. E ca si cand am obosit inainte de vreme si prefer sa citesc Anais Nin in loc de Cosmopolitan, desi imi iau in mod constant si revista. Ca si cand aleg comoditatea lenjeriei de pat pastelate in locul salii de cinematograf galagioase. E ca si cand ma uit pe geam mai mult decat sa ma uit in vitrine. Si ma simt prinsa in capcana intinsa de propria-mi persoana, ducand o existenta dulce si boema acasa, activa si evolutiva la munca si oprindu-ma la atat. Este oare de ajuns sa admiram o poiana dar sa nu-i atingem florile, sau se merita sa ne rasfatam din cand in cand cu un cocktail si cu o pereche scumpa de pantofi?

Advertisements