im_flying___yuppiiiii_by_brooze.jpg

Aceleasi dimineti blestemate cand iau tramvaiul si trec pe langa lacul plin de rate salbatice si de pescarusi (mai nou) si care ma duce catre Novo D. Care ma inchid intr-un birou luminos, decorat poate prea copilaros. Citirea ultimelor stiri in Le Monde sau Business Standard… aflarea faptului ca L’Oreal va achizitiona Yves Saint Laurent, si deci programarea unei intalniri cu managerul YSL Beaute undeva dupa-amiaza. Aceleasi telefoane matinale celor de la Sales Compensation si aceleasi intalniri cu doamnele onorabile din Geneva la ora pranzului numai. Mereu alte companii care apartin de structura companiei pe care o analizez in acel moment, mereu alte conversatii interminabile cu Radu sau cu Mihaela de la Corporate Accounts, alte modalitati prin care sa ii fac sa inteleaga de ce CBM-ul e doar un frustrat care le cere imposibilul si ca deciziile legate de ultimele achizitii nu le ia el ci compania. Si ca ma doare pe mine in cot daca el nu isi ia banii pe o subsidiara care de fapt nu e sub structura sa de ceva vreme. Alergatura la Institutul francez la cursuri, intoarcerea pe Magheru si “the date” cu Dan la TNB. Un grup de studenti spanioli agasanti, sau nu.  Cartofi prajiti la Mac si apoi ceai de afine cu miere in pat.

Nu, nu vorbesc despre monotonie la munca, despre plictis, despre sufocare sau stagnare. Ci de modalitati de a ne bucura de lucrurile care se repeta in mod diferit si de a sti sa gustam din plin ineditul.

Bineinteles ca fiecare isi doreste mai mult…depinzand de fiecare, poate ca unii nu si-au gasit pacea interioara, altii iubirea, altii nu reusesc sa se odihneasca etc. Pentru fiecare din noi, problemele sale sunt cele mai importante si fara sa ne dorim asta,le includem, le suprapunem fiecarei activitati pe care o intreprindem.

Mi-as dori sa pot vedea in tot o evolutie, insa uneori trec cu vederea asta, asa cum trec cu vederea ca pot schimba oricand scenariul. M-as putea focusa pe studii si stagii, insa deocamdata aman asta. Deocamdata nu am ajuns in acel punct in care sa spun ca nu mai am unde ma duce mai sus de atat. Evolutia e in sens vertical cat si orizontal. De ce multi il vad numai vertical? De ce nu avem rabdare? Rabdare sa trecem prin anumite etape. Etape esentiale. Ma plangeam azi dimineata (in sinea mea) ca am pierdut o buna parte a evolutiei prietenei mele. Mi-as fi dorit pur si simplu sa fiu acolo. E minunat sa vezi cum un om apropiat tie “creste”. Si tu “cresti” cu el. In relatia mea, eu si Dan “crestem” impreuna si ne vom cunoaste in toti pasii pe care ii facem ca sa capatam aripi de fluturi.

De ce ne legam la maini in loc sa ne bucuram de fiecare zi…asa cum vine…de noi, infruntand problemele neprevazute…de noi, dezvoltandu-ne interior…de noi invatand…de ceilalti atat de diferiti de noi….dar in acest moment al vietii lor in acelasi punct ca si noi?

Advertisements