oula.jpg

Un teanc de carti pentru care nu am tot timpul din lume. Un pahar de vin rubiniu neterminat. Planuri neconcretizate pentru ca nuantele actiunii celuilalt dispar eteric. O durere de stomac pentru ca uit sa mananc sau nu am timp. O cafea rece pe biroul plin de dosare. Un e-mail neterminat in care imi pierd sirul gandurilor. Ma decid sa il salvez, dar uit de el. O prietenie fara un cuvant. O revedere fara a avea idee ce se asteapta de la mine. Un film la “Studio” intr-o dimineata de dumnica…amanat si pana la urma ratat cu victorie. Un vis de copil, concretizat intr-o viata de orb.

Oare pana unde mai continua sirul fara regie? Pana la ce punct gandurile se pot transforma in stele sau pot ramane culori sterse? Cum poti trasa linia intre ceva ce incepi si o continuare in aceeasi nota ? De fapt, exista o linie?

Nu am notiunea sfarsitului desi il traiesc in palpabilitatea realitatii surdo-mute care vede ceea ce emotiile oarbe nu pot concepe. Imi traiesc inceputurile cu intensitatea unui artist pierdut in nebunia momentului. Imi traiesc inceputurile fara a putea concepe pasii ce urmeaza a trasa vreun drum. Si cand se termina acel moment, mor si eu. Un pic cate un pic. Nu ti-am spus ca ma doare atunci cand ma saruti de noapte-buna, sau ca nu mai aud o voce familiara, sau ca am incetat a scrie scrisori. Doar incerc sa inshfac momentele si nu reusesc sa le cuprind perisabilitatea, sa le-o pictez cumva, sa le surprind polenul auriu.

Nu cred in sfarsituri si cu toate astea le aduc constant in viata mea, intr-un fel sau altul.

Mi-e dor de inceputuri si de magia pe care o simt cand pot vedea si restul drumului.

Advertisements