mov.jpg

Vine o vreme cand teama de a incepe e sufocata de teama de a lua pe umeri responsabilitati prea mari. Pentru ca a fi responsabil de ceva sau cineva te poate determina sa pierzi jocul, sa fii blamat, sa risti a iesi din globul indus de constiinta. A fi responsabil pentru viata ta e poate cel mai greu pentru ca realizezi ca miza “jocului” esti tu insuti/insati. Vine o vreme cand pasesti din decizie in decizie, impins de propriile-ti dorinte de a zbura si de a fi liber. Si nu faci decat sa-ti creezi acea conjunctura de care iti era teama inca de la inceput. E starea lucrurilor. E ceea ce vrem atat de mult sa negam dar in valtoarea careia ne aruncam cu ochii interiori larg deschisi. Sunt balanta si ceea ce mi se potriveste din caracteristicile zodiei mele este faptul ca imi cat permanent un echilibru. Ceea ce omit astrologii sa spuna este ca echilibrul meu nu este niciodata acelasi in ceea ce-i priveste nuantele. Suflet inocent de copil, m-am obisnuit sa-mi ascund chipul in scobitura umarului iubitului meu atunci cand a fost nevoie sa “ma arunc”. Am facut de fiecare data pasii “dragonici” pe care mi-i dicta inima dar m-am protejat mereu de a-i face complet singura. Curios si amuzant in acelasi timp este ca de fiecare data am luat decizii serioase si mari (care sa schimbe la 180 de grade adierea din viata mea) si de fiecare data m-am pus in situatii in care trebuia sa imi asum un car de responsabilitate. Acum realizez ca nu mai am cale de scapare. Si ma simt speriata, imi caut scuze, imi “asigur spatele” documentandu-ma si nepermitandu-i nici unei conjuncturi sa ma plesneasca ironic peste buzele-mi uscate de ger. Dar totodata ma excita emotional provocarea. Au trecut cele doua zile in care am acumulat mai multa informatie decat intr-un singur an. Si sunt multumita de punctul in care am ajuns pentru ca invat sa fiu pe picioarele mele mai mult decat niciodata. Sunt curioasa unde ma vor mai duce indeciziile mele si emotiile puternice, vaslind in contrasens pe cursul fluviului interior. Sunt curioasa daca sunetul pe care-l face un parau atunci cand se loveste de stanci il va trezi pe Dan din amorteala si ii va aduce in inima hotararea ca e timpul… E timpul sa ne traim viata si altfel. Si poate ca a astepta o siguranta retorica si ironic existenta intr-un univers de-a pururea schimbator ne indeparteaza de la visele iubirii noastre si ne imbacseste o palpitatie vie ce respira si inafara inimii. E timpul sa fim si sa nu vrem a fi. E timpul sa rostim si sa nu avem rabdare a auzi niste cuvinte care-si vor pierde aurirea daca nu sunt rostite la timp. Oboseala nu-si mai are locul in cearcanele mele, ci doar culoarea mov a viselor pe care le am pentru noi doi.

Advertisements