free_falling_by_kedralynn.jpg

Am dat drumul. Inca ma tin. De un fir invizibil….de un cuvint, de o imagine, de o credinta. Sau de cineva. Cazand in gol am realizat ca aveam nevoie sa simt furnicaturile in palme. Aveam nevoie sa pasesc si nu sa cad. Ce sunt caderile atunci cand iti pui sufletul in ele ? Si mai ales de ce le consider eu caderi, cand ele nu sunt decat avanturi? Am obosit. Simt ca am imbatranit pe dinauntru. Si astazi este prima zi cand renunt la ceva important pentru mine. Dupa ce am luat decizia, am dormit fara vise si m-am trezit ca si cand nu am adormit deloc. M-am trezit goala de mine. Vorbeam inainte de riscuri si uite ca am riscat. Nu as fi facut asta inainte. Ma modelez si ma contorsionez in plastilina emotiilor si viselor. Si nu e deloc usor sa bajbai pe intuneric atunci cand preferi stelele in locul luminii artificiale. E usor sa stagnezi in cocon si sa nu le dai voie aripilor sa se deschida total, pentru ca durerea deschiderii poate amorti inima. Mi-am trasat liniile pe care vreau sa le urmez acum. Sunt pasi importanti. Sunt pasii mei, decisi de mine. Am dat drumul unei parti care inca exista in mine pentru a atinge cu varful degetelor anticamera viselor acoperite de praf albastru de stele.

Advertisements