ornithophobia_ii_by_larafairie.jpg

Am gustat din fericire stiind oarecum ca ii pictez deasupra un val opac si ii sufoc libertatea.

Precum o papusa ruseasca defecta, ascund in mine celelalte papusi ce nu mai vor sa iasa si ma incapatanez sa lovesc cu degetele-mi tremurande aripile umede si zgribulite ale unei iubiri cu glas de pescarus.

Cu aceleasi degete am scris mereu increzatoare ca puterea imi este insuflata de iubirea mea regasita ca-n povesti. Am scris mereu ca e pentru totdeauna, simtind ca a scrie, a crede asta e totuna cu a transforma in realitate. Cred ca lipsa-mi de putere a gasit un erou sub a carui mantie sa-si gaseasca victoria si stabilitatea care lipseste atat de pregnant. Cand ma uit la mine prin cuvintele mele creionez o imagine ce-mi inspira incredere. Creionez o magie care m-a cuprins dar pe care nu stiu s-o pastrez. Asa cum nu stiu sa am grija de flori.

Am acoperit oglinzile exterioare ca sa nu-mi vad slabiciunea. Ma astept la mai mult de la mine si nu am putut accepta niciodata ca sunt firava, fragila, slaba…un copil pierdut intr-o piatzeta aglomerata, care nu stie incotro s-o ia sau cine este.

Azi stiu ca imi indepartez iubirea. Acea iubire pe care am asezat-o pe un piedestal, pe care o consider un basm in care am crezut mereu, pe care am cuprins-o in mine si fara de care as muri. Imi indepartez iubirea cu tacerea pasilor care fug adesea, lasand-o sa se intrebe incotro s-o ia, daca sa alerge dupa mine sau sa ma lase sa plec. Acum nu mai vine dupa mine, asa cum a facut-o adesea. In curand poate ca m-ar lasa sa plec.

Mi-a promis candva ca nu ma va lasa singura niciodata.

Nu mi-am dorit sa trasez “acea” linie de la sfarsitul unui an. Poate pentru ca nu mi se pare ca seara asta este un sfarsit. Insa ma trezesc in cearceafuri de abur ce-mi ies printre buzele uscate de atatea lacrimi. Ma trezesc singura printre alte papusi rusesti colorate si perfecte, in vreme ce mie imi place sa pastrez in interior ceea ce iubesc si sa imi tzes viata numai in jurul acestei persoane.

Nu imi doresc sa scriu ce am castigat si ce planuri am pentru noul an. Numai eu stiu prin ce am trecut ca sa ajung aici, tragedia care m-a apropiat de un om minunat, zborul din cuib, inceperea unei vieti noi, lupta pentru un job care sa mi se potriveasca si ceea ce decurge de aici. Acum o zi as fi zis ca imi doresc sa continui pe acelasi fagas. Ca imi doresc sa luptam impreuna, noi doi, pentru viata din visele noastre. Imi doresc sa termin masteratul pe care il urmez cu bine, imi doresc sa acumulez cat mai mult in noul proiect pe care am ocazia sa lucrez la munca, imi doresc un cuib numai al nostru, imi doresc sa scriu, imi doresc sa calatoresc, imi doresc sa imi aduc parintii aproape.

Acum, tot ce imi doresc, cu inima mica, stransa, plangand in hohote…este sa reusesc sa inving lupta cu mine si sa incetez a te indeparta.

Unde esti atunci cand te doare iubitule?

Advertisements