31a7a839b7762e83.jpg

Mica vacanta in mijlocul linistei de basm de pe malurile Dunarii si in bratele celor dragi mi-a prins bine inimii.

Am reusit sa termin multe carti incepute in metrou, cand uitam de lipsa de aer pentru a ma transporta in alte lumi. Am terminat colectia lui Kawabata cu suavul roman “Tara Zapezilor”, pe care parca ezitam sa-l termin oricum, ezitam sa ma desprind de lumea lui neinteleasa. Geamul trenului nu era decat o oglinda, insa femeia de care se indragosteste Shimamura nu este o reflectie. Gheisa K0mako a existat in realitate, si a trait pana la 99 de ani. Povestea de dragoste e subinteleasa, interiorizata insa nicio clipa traita altfel decat ca un foc mocnit; si asta mi-a declansat izvorul de emotii contradictorii pe care le stiam ascunse intr-o inima de adolescenta timida. Cultura japoneza mi-a dat peste cap valorile pe care le credeam conforme cu morala. Traditional vorbind, a te casatori reprezinta mai mult o alianta intre familii sau o afacere, barbatul isi cauta implinirea sexuala in alte femei si nu in sotie. De fapt, mi s-a parut la finalul lipsit de emotie al romanului, ca relatia dintre cei doi nu a fost decat o alegorie a schimbarii continue a anotimpurilor, a vremii. Pe masura ce amandoi se schimba si se dezvolta individual, relatia se distanteaza.

Desi intrigata de poveste, oarecum construindu-mi o rebeliune interioara…m-am incapatanat sa incep ieri “In asteptare” (Ha Jin), de data asta o poveste situata in China maoista si tratand oarecum aceleasi limite impuse unei relatii. Doar ca aici descopar altceva, in ciuda viziunii realiste. Unii nu considera romanul unul de dragoste. Eu inca nu il pot numi intr-un fel dupa numai o suta de pagini, de fapt nu caut dragostea in pagini, ci caut sa inteleg ceea ce simt asiaticii si ceea ce inteleg ei prin sentimente.

Iubirea e inteleasa atat de diferit. Unii o vad doar ca pasiune arzatoare, care parjoleste si nu lasa in urma mai nimic. Altii prefera sa astepte o viata intreaga o iubire ce nu mai vine. Altii se intrepatrund cu dragostea incat devin una cu cei iubiti. Nu ii putem cere unui om sa simta ce simtim noi. Poate simtim acelasi lucru, doar ca tradus altfel. Spun asta fiind totodata o romantica incurabila, dar cerandu-i iubitului meu sa ma iubeasca la intensitatea pe care o simte, folosind pastelurile pe care le poate combina pe o panza unica, cantandu-i iubirea la un pian interior.  Am asteptat o iubire si am primit o viata noua.

Advertisements