loving_couple_by_highball.jpg

Pian usor in noapte. Citesc despre nebunia unei femei ce asteapta. Incerc sa pastrez gustul caramelizat al zilelor ce trec..trec..trec precum degetele pe clapele pianului: tremurand. Iar eu asteptand parca o nevroza pe care am ingropat-o piezis in vatufii de nori absurzi si opaci. In ce moment al unei zile incetezi oare sa traiesti pentru tine si incepi sa traiesti pentru viata, pentru iubire, pentru o clipa mica, precum flacara unei lumanari, pentru un zambet, pentru fericirea celor dragi, pentru scara catre cer? Ma uit in ochii oamenilor pe strada. asta imi aminteste de mama. Ma uit in ochii lor si multi isi feresc privirea. Am privit in ochii oamenilor dragi si stiu sa ma priveasca. Am inceput sa traiesc simtind (si nu cu scopul de a straluci intr-o materialitate mascata la un carnaval, asa cum o fac multi autointitulati poeti, scriitori sau actori debutanti ai vietii sublime) atunci cand toti s-au “descusut” fizic de mine, lasandu-ma ca o matase ce aluneca usor pe clapele pianului ce nu mai tace. Am inceput sa traiesc cand le-am simtit lipsa, cand mi-am acaparat goliciunea si am injectat-o cu rosu aprins, cand lacrimile se transformau in speranta, cand cuvintele deveneau la fel de importante ca spatiile albe dintre ele. As vrea sa paralizez bataile de aripi, imortalizand nu clipa ci intreaga emotie, fericirea de a-i vedea pe ei presus de cuvinte. Imi scartaie buza superioara innecata in lacrimile sarate, nesorbita de visul frumos pe care prefer sa nu-l transform in ideal. Imi bate inima sub causul protector al palmelor, acoperindu-mi nimicul uman in explozie selenara. Intre pereti la propriu si la figurat, ascult ploaia ce nu mai vine, ascult pianul ce se contopeste cu visarea, ascult respiratia ei, respiratia lui, ascult gandurile-mi navalind in sange…

Melodia ce urmeaza imi opreste respiratia…

Advertisements