the_kiss_2_by_floriandra.jpg

Am invatat sa joc pe partea sigura a tablei cu piese de lemn.

Desi imi incrusteaza aripile.

E important sa stiu sa mor pentru nebunia mea..si e adevarat ce se zice…sa nu ma amestec niciodata in nebunia altuia. Eu incerc oarecum sa fac asta. Crezi ca ma poti lasa, sau crezi ca suntem doua piese diferite pe tabla?

Nu vreau decat sa fie mai bine… Dar gresesc fiind naturala in reactii si exprimarea sentimentelor. Gresesc netinand cont de faptul ca suntem temperamente diferite si presupunand ca si tu simti ca si mine. Gresesc din cauza focului ce iese din urma mea, poate ca ard blandetea cu care esti tu obisnuit sa traiesti. Gresesc depinzand total de tine, stiu. Pentru ca iti atribui unele calitati eroice pe care nu le ai si te pedepsesc in mod subconstient pentru asta.

Nu ne jucam.

Acum, departe de tine, chiar si pentru cateva zile, am reusit sa cad pe gheata. Unde sa fie cel care ma ridica mereu, cel care ma prinde, ma salveaza? Unde sa fii tu, cel ce-mi prinzi visele si sufli aer magic asupra lor, le auresti si le transformi in realitate? Nu ai mai fost. Si am presupus ca simti si tu la fel ca si mine, ca te simti fara o aripa. Dar tu nu crezi in aripi, idealismul meu e numai in mintea mea, eroul se gaseste numai in carti. Eroina ta nu e in mine. Suntem doua papusi. Ne jucam cu emotiile unuia altuia. Ne jucam cu fericirea noastra. Ne jucam cu ce am putea face impreuna si ramanem la stadiul de castel de nisip daca continuam sa ne frangem inimile atat de des.

Tu intelegi ca mor incetul cu incetul asa?

Advertisements