photoshopped1.jpg

Nu si-a pus fularul si obrajii ii sunt rosii. A alergat jumatate de oras sa ii gaseasca inel. A schimbat metroul de atatea ori incat la un moment dat a realizat zambind ca nu cunoaste orasul la suprafata. Daca l-ar intreba cineva cum e New york City in noiembrie, ar da un raspuns stupid si metaforic si ar face o gluma stupida ca sa schimbe subiectul. Si-a vandut chitara cu care i-a cantat ei o balada prima oara cand au iesit impreuna. Dar nu ii pare rau. Si-a tinut banii in manusile pe care ea i le-a facut, pierzand atatea ore inainte de culcare. Il tinea in pulmul strans, nu se vedea. Se ferea parca sa nu i-l vada ea desi se afla la mii de kilometri distanta. Ninge. Ninge departe de tot ce iubeste el mai mult. Ninge pe strazile pustii, ninge pe chipul lui, acoperindu-i emotiile, ca intr-un balet in care trebuie sa-ti pastrezi chipul senin si zambitor. Ninge in buzunar. Sau asa are impresia. Ii va atinge inelul cu diamant, care poarta cu el un pic din lumea de la inceput. Pasii repezi. Fulgii danseaza in fata lor si le acopera urmele faustic. Ea sunandu-l…vocea calda. Oare nu merita asta? Isi imagina intreaga viata cu ea de mana…zburand deasupra lumii, precum acesti fulgi jucausi. Muritori dar fericiti.

Este roua. Oare cand vor fi fulgi?

Advertisements