M-am reintors intr-un punct de unde am plecat cand m-am mutat prima oara in Bucuresti, am regresat, sau poate ca m-am intors ca sa schimb ceva..de data asta cu mai multa ratiune decat am fost vreodata capabila.

Marti seara am atins un punct vulnerabil de care as fi vrut sa nu stiu si nu m-am recunoscut in disperarea pasarii ce nu-si desprinde ghearele de propriul cuib. De parca ranjetul pisicii Cheshire inca mai pluteste in aer de fiecare data cand sunt fortata sa zambesc si sa par ok, desi in interior plang cu ceara fierbinte. Am facut zecile de bagajele cu mainile tremurande si am dormit pentru ultima oara intr-un pat in care ma simteam ca acasa si in care invatasem sa-mi ingrop grijile cu care intram in casa. Am facut pentru ultima oara baie in cada imensa cu aroma de orhidee si am plecat miercuri dimineata fara sa privesc totul pentru ultima data, fara sa imi iau ramas-bun.

Am vrut sa fug, da. Eram aproape sa renunt pentru cateva zile si asta ar fi insemnat probabil sfarsitul. Am ales sa stau. Sa infrunt prapastia alaturi de Dan. Am ales sa iubesc ce fac la munca cu o pasiune in care scap ca sa nu ma mai gandesc la faptul ca nu am o casa numai a mea, liniste si acel “firesc” la care cred ca am dreptul.

Am realizat ca m-am aruncat fara sa iau cu mine puterea.

Advertisements