Vineri imi iau liber, imi iau cartile lui Kawabata si fug acasa, pe malurile Dunarii. Simt undeva acolo nevoia sa fug. Nu de iubirea mea sau de munca, ci de presiunea unui peisaj pe care il iubesc in alt mod, cu alte resurse sufletesti si psihice. Imi e dor de felul meu de a respira, atunci cand eram departe de toata agitatia in care ma simt implinita acum. 

Am inceput sa-mi urzesc dupa-amiezi perfecte, alaturi de Dan, dupa-amiezi de toamna domoale si romantice. Cred ca ma reindragostesc in fiecare zi mai mult, adaugand alte nuante emotiilor atat de puternice. Imi este dor si de vechi prietenii. Cred ca m-am centrat ca un copil in jurul inimii lui bune si m-am infiltrat in suflet, incat fericirea mea are acum alte coordonate. Creionata cu alta culoare, incerc sa ma redescopar asa, simplu si poetic, cu un falfait neobservat de aripi, dar intens si ritmic…

Advertisements