Crucificarea propriei persoane. Prin zbaterea intr-un spatiu mare, pe care tu il percepi ca fiind foarte stramt. Si aripile arse ating sticla fierbinte. Bietul fluture…spun altii, mai colorati si mai vioi… Se crede prins. A iubit candva o magnolie cu parfum divin, dar a pierit in pamantul rece din care i se vad si acum radacinile morbide. Bietul fluture. Prea constient de el, strivit de propria-i minte abisala, strivit de propriile-i judecati de valoare, de propriile-i raspunsuri la intrebari nepuse. Ciudat cum ceilalti fluturi au aripi mai colorate, vii in propria lor floare, care va muri candva..dar vii. Ciudat cum ei nu isi doresc sa cucereasca o magnolie seducatoare si nu vor sa atinga curcubeul. Ei se bucura doar de polenul cu gust de magium pe care il aduna in fiecare zi, cu rabdare, cu bucurie. Fluturele isi aprinse o tigara. Sa se piarda in fumul gros sau sa arda odata pentru totdeauna. Sau doar ca sa nu mai simta aerul cu gust de roua pe care il inhaleaza nestiind de ce il uraste atat. Fluturele nu vrea si nu poate sa fuga. El vrea sa stea pana la sfarsitul zilei. Cand va muri precum vampirii gotici. Sau va afla cum sa scape din spatiul strans in care si-a inghegat panza trupului firav. Ce zici, cate semne de ace ii vor trebui ca sa realizeze ca o singura intepatura i-a ucis pofta si celelalte il atzatza doar? De ce toti se uita la aripi si ii ignora trupul? De ce un fluture isi capata apartenenta la o specie prin coloritul lor si nu prin puterea trupului ascutit? De ce se cauta implinirea inaintea viselor? Fluturele s-a crucificat degeaba. Magnolia a disparut . Tu unde esti acum si aici?

Advertisements