Ea i-a spus ca-l asteapta. Poate ca l-a mintit, din egoism. Apoi i-a pictat chipul cu rosu si a uitat ca exista. Dar el a asteptat-o. A baut apa sarata a marii si i-a inghitit nisipul ascuns in scoicile sparte. A fugit, a incercat sa se piarda in tablourile pictate de ei in diminetile cu roua.

Ea i-a spus ca-l uita dar nu l-a uitat. Crede in pensulele inca umezite in culoare pe care degetele lui le-a atins fara teama. Crede in ce aude atunci cand asculta urletul valurilor in melcii mari de pe plaja.

Ea i-a spus ca da.

Ea i-a spus ca nu.

Cumva totul se invarteste in jurul cuvintelor. Actiunile schimba doar cursul vietii, pe cand cuvintele traseaza scenariul.

El a cumparat un pepene galben. Mirosea a vara, mirosea a dragoste intre cearceafuri albe si moi.

Ea a facut cafeaua amara din care au sorbit cu pofta.

Ea i-a atins buzele.

El nu.

El nu a vrut sa o atinga.

Nu mai credea decat in cuvinte acum, sangerand inca de pe urma lor si autopedepsindu-se in acest fel.

Ea ii ofera ciocolata amara, ii ofera satin rosu. Apoi ii spune “te iubesc”.

Cati cinici mai cred in aceste doua cuvinte?

Nici unul.

Cu atat mai bine.

Aceste cuvinte nu sunt pentru voi, cei care batjocoriti iubirea sau o reduceti la o miniatura comico-grtoteasca. Nu sunt pentru voi, cei care deradeti sexul opus cu o superioritate pe care v-ati autoatribuit-o.

Nu e nevoie decat sa creada doua persoane in acelasi timp.

restul…the hell with it.

Advertisements