Cred ca am vazut azi dimineata in metroul catre Pipera un barbat pe care chiar nu vroiam sa-l intalnesc vreodata, desi stiu atat de multe despre el. Cred ca l-am vazut intr-o ipostura care il prinde bine..aceea de amorez, desi, daca e sa cred trauma prin care a trecut ea, realizez ca i se potriveste mai bine cea de “amorez de ocazie”. E mult mai complex oricum decat ceea ce s-ar putea intelege..but again, nu asta conteaza. Initial le urmaream jocul de saruturi si priviri cu un zambet pe buze. El cu niste ochi albastri ireal de magnetici si ea cu un par roscat si extrem de lung. Ma fascina atractia dintre ei, ma atragea erotismul pe care nu puteam decat sa mi-l imaginez. Cand am realizat cine este unul din personajele principale, am inghetat. Am ramas nemiscata, uitand aproape sa cobor pe peron si sa ma ingramadesc pe scari, alergand pe calea ferata catre Novo D. Am ramas in urma tuturor, intorcandu-ma in timp si reconstituind toate piesele acelui puzzle cu nume strain, dar cu grai romanesc. Inca uit ca aparentele inseala si inca am tendinta sa iau lucrurile asa cum par la prima vedere, neimaginandu-mi putrefactia din spate. Azi Dan mi-a spus in gluma ceva ce mie mi-a ramas intiparit…si anume ca imi este teama de oameni oarecum. Si acum incerc sa ii combat teoria, dar stiu ca are dreptatea cinica si puterea izbitoare de a ma cunoaste mai bine decat oricine. Imi este teama de oameni pentru ca nu am cunoscut decat masti atunci cand strabateam drumul spinos catre o inima inexistenta. Am cunoscut interese si evantaie, actiuni voalate de intentii matasoase si un iad arzator ca o pasiune nestinsa. O pasiune care il caracterizeaza pe cel pe care l-am vazut in metrou, bolnavicioasa, care face rau, egoista, absurda, fara somn, fara aer. Cred ca dau inapoi acum, ma ascund in Dan intr-un mod absolut si evit privirile celor care isi ascund intunericul dupa o mantie neagra. Sunt o fugara celesta si ma mandresc cu capacitatea mea de a ma regasi in stele aurii decat in masti vopsite.

Advertisements