Cand spuneam ca m-am pierdut de pietricelele de pe drum, azi mi-a strecurat cineva o pietricica mica si neteda in palma, la un esspresso. Cumva bulversata dupa cosmarul prin care am trecut ieri, cand a trebuit sa ma pun in ipostura celei care ar fi plecat peste mari si tari, zburand catre Paris si New York, dar niciodata catre Bucuresti…mi s-a propus un pas evolutiv la munca. Patrick a vorbit cu mine in frantuzeste, pentru ca este din partea francofona a Elvetiei. Mi-a ramas cafeaua amara pe buze si mi-am fript limba ascultandu-l vorbind despre noua oportunitate si vizualizandu-ma deja in pozitia la care nu as fi indraznit sa aspir atat de curand. Poate ca ieri as fi avut nevoie mai mult decat oricand de aceasta conversatie, insa atunci nu ar fi fost o alegere in care mi-as fi ascultat inima si a fost nevoie de acest timp pentru a intoarce o carte de joc cu fata in sus si a descoperi ce urmeaza. Pentru ca eu singura decid ce urmeaza in viata mea plina de parfum si cantec, oglinda unei panze proaspat pictate cu soapte de iubire. Si am decis sa nu merg singura..nu pentru ca ma impiedic, sau pentru ca ma ranesc pe talpi, ci pentru ca am nevoie sa fim doi, am facut o promisiune si mai presus de toate nu pot trai fara Dan. Azi cineva i-a pus si lui o pietricica in palma….depinde de el daca urmeaza calea pe care il duce ea, sau o arunca pe drum, lasand-o sa moara. Daca privesc inapoi, pot vedea intregul sirag de pietricele care m-a adus aici si sunt mandra de fiecare din ele…

Advertisements