Relatii….

Exista relatii mucegaite, capturate in fotografii alb-negru, cu figuri imprimate pe hartia veche si inglabenita. Imi e dor de acea relatie de prietenie in care ma simteam copilareste de libera, o mica Amelie intr-o lume de basm. Imi e dor de Ana in cel mai neobinsuit mod, un dor care nu ma doare, ci doar ma goleste de cuvinte, de amintiri, de emotii. Am pus scrisorile noastre sub cheie, am incercat sa inteleg anumite lucruri si sa ucid unele convingeri, sa imi fac salba din clipe. Cred ca fiecare isi alege clipa lui, acel moment unic, acea viata departe de cei dragi din trecut. Inca nu ma pot obisnui cu ideea ca ramanem singuri cu iadul nostru, atunci cand ramanem singuri fizic. Ca si cand ne crucificam prietenii si ii pastram in insectar doar pentru ca inca nu suntem capabili sa stergem particele din meoria noastra. Cred ca impartim cu cineva clipe si nu halci de viata, doar pentru ca nu ii putem da unui prieten totul, asa cum ii dam unui iubit. Nu ii putem da acele file din povestea de dragoste intotdeauna, poate pentru ca e prea pretioasa ca sa fie scoasa din caseta de bijuterii. Imi pare rau ca am pierdut-o pe Ana din cauza acestui lucru, dar nu imi pare rau ca ma intzep cu ace de fiecare data cand ma intorc la perioada noastra cu aer de Amelie, cu imaginile glossy de Cosmopolitan, cu aroma viselor pe care le mai am si azi si pe care le voi impartasi mereu cu ea, fara sa stie. Desi ea continua se respire un aer glossy, ma tem ca eu mi l-am pierdut pentru totdeauna odata cu acel “nu mai vreau sa patesc asta”…

Alte relatii iti ofera putere…Te injecteaza cu energie creatoare si te motiveaza sa faci acele alegeri pe care nimeni nu stie sa ti le arate cu degetul. Profesonal vorbind, ma simt mandra ca am alaturi astfel de femei, ma simt capabila sa fac pasii intr-un mod ideal si invat sa cred in cuvantul “ideal” pentru ca imi anihilez partea fragila de fiecare data cand pasesc in preajma lor.

Exista relatii care te umplu de coloare pe varful aripilor rupte. Care nu iti ofera decat o mica arcuire rimbauldiana si apoi se evapora intr-o lume care vrea sa para un roman. Raman cu acel gust de je ne sais quoi .. raman cu file de jurnal, avand senzatia ca am fost atinsa candva o fiinta vie dar nestiind sigur daca eu am reusit sa o ating pe ea. Si imi spun ca as vrea sa fac parte din roman, doar ca…Punctele de suspenie ma ametesc si ma trag intr-un joc de iele in care nu vreau sa fiu prinsa. Ma atrage si in acelasi timp reneg senzatia de promiscuitate care imi aduce fiori pe sira spinarii si un puls mai ridicat.

Mai este si acea relatie cu mama. O relatie care imi da incredere ca pot ajunge mult prea sus pentru visele mele muritoare si sarate de atatea lacrimi grele. O relatie perfecta, in care imi imbin nevoia de protectie cu nevoia de a fi protejata. O relatie cu o femeie puternica, cu spirit de sacrificiu, o femeie care da totul si are vise atat de frumos pictate, incat Michelangelo ar fi conceput cel mai frumos inger al sau daca ar fi cunoscut-o.

E greu pentru mine sa ma obisnuiesc cu nuantele fiecarei femei pe care o intalnesc. Prefer sa scot pozele vechi si sa le dau o noua culoare, prefer sa infloresc in relatii pe care le-am hranit cu sute de ploi de vara…ImiĀ e teama acum…Ma ascund, ma ghemuiesc, prefer sa intorc capul cand vine vorba de o prietenie asa cum concepeam eu relatiile de prietenie in liceu…Am dat drumul unor maini cand l-am cunoscut pe D. si acum, cand m-am mutat in Bucuresti, am lasat pe malurile Dunarii alte maini ce nu ma mai cunosc. Am redevenit fluturele speriat de flori, care alege curcubeul doar pentru ca este atat de sus si nu moare niciodata.

Advertisements