Dimineata m-am trezit in bratele lui D. cu fata-i ingropata in parul meu si cu buzele-i lipite de piele.

Dimineata am savurat o cafea neagra si am dansat desculta pe parchetul rece.

Dimineata mi s-a asezat o gargarita pe barbie si mi-a gadilat pielea, inrosindu-mi obrajii. Dimineata ma indreptam spre Pipera ascultand muzica in casti si lasand soarele sa-mi incalzeasca parul odulat.

Dimineata am lasat gandurile sa pluteasca precum norisorii albi pe un cer de vara si m-am fortat sa fiu pur si simplu.

Dimineata am fost mai “eu” decat orice “ea” privindu-se intr-o oglinda mica si tuguindu-si buzele rosii ca fraga. Mi-am acoperit umerii cu salul transparent si mi-am lasat buzele acoperite de buzele lui D.

Dimineata miroseam a orhidei violete, caci ma aruncasem in cel mai adanc caush de palma si agatasem cu firele de par florile ce-mi asteptau glasul.

Dimineata am tinut ciocolata amara in gura, nedorindu-mi sa se topeasca vreodata.

Dimineata nu e de fapt dimineata atunci cand alergi pe scoici si-ti cufunzi picioarele in valuri, cand te trezesti in hamac si totul incepe cu “a fost o data ca niciodata”. Atunci e cumva inceputul unui basm.

Mi-am dat seama in dimineata asta ca eu cred in basme, ca le traiesc, ca le simt poleiala.

Desi dimineata a fost usoara ca o ploaie de vara, ma indrept goala si imbujorata catre o dupa-amiaza de vis.

Surprizele lui D. ma tin intr-un carusel stralucitor.

De abia astept sa mergem la galeria de arta. De abia astept sa ne intalnim la Unirii peste jumatate de ora si sa ma duca de mana catre o lume numai a noastra.

Advertisements