Azi am crezut ca pleoapele-mi ma pot minti si imi pot odihni visele in leaganul alinarii…In metroul catre Pipera incercam sa respir si am descoperit ca asta nu ma poate nicicum linisti. Imi simt buzele uscate si insetate dupa clipe de pace. Zilele astea am plutit ca un norishor roz deasupra lucrurilor esentiale din viata mea…Fac primii pasi pe toate drumurile pentru care m-am luptat atat: viata de cuplu cu probleme gospodaresti, job-ul si modelarea dupa un ritm alert si sancvinic care imi excita simturile, acomodarea cu un alt spatiu in care sa imi asez pe rafturi visele, acomodarea cu alte imprejurari pe care am invatat sa le iubesc dar pe care nu am avut timp sa le explorez, viata departe de tot ce am iubit candva….Mai am o ora si ceva si voi iesi din business center, voi plonja in bratele iubitului meu si vom porni umar la umar, mai intai pe drumurile in reparatie ale Colentinei, apoi pe drumurile catifelate ale iubirii noastre. As vrea sa ies in seara asta, sa privesc apusul pe malul lacului, sa ma topesc si sa fiu fragila si vulnerabila. As vrea sa ma pierd in luminile orasului si sa merg la o piesa de teatru, am nevoie sa ma pierd in cuvinte…Mai este o zi si-mi voi revedea parintii, voi pasi pe malul Dunarii cristaline si voi fi copil

Advertisements