Cred ca visez fericirea pentru ca simt ca o ating, eu aflandu-ma intr-o bula de aer contosionat si parfumat, ea bombardandu-ma cu secvente si cu scurt metraje al caror scenariu l-am imaginat de mult.
Sunt in sfarsit bine, pot privi cerul acum si, cu intarziere ma regasesc in artificiile a caror martora am fost zilele trecute pe cerul instelat. eu sau ele, cert e ca ma simt de o efervescenta intepatoare si aromata.
Am casa mult dorita, am slujba care ma atrage si ma provoaca, am alaturi de mine un om care ma iubeste.
Primele zile departe de casa au fost mucegaite, m-am simtit departe de mine si uitata de lume. Acum sunt aproape de o alta “eu”, o imagine intr-o oglinda ce sfideaza realitatea celor mai blazati.
Biroul meu nu este inca personalizat. Dar va fi. Ma gandesc la asta cu o malitiozitate copilareasca.
Imi este dor de spatiul boem pe malurile Dunarii, dar stiu ca ma voi regasi mereu in ceea ce traiesc acum.
O sa astept in fiecare dimineata un rasarit care o sa vina mereu ca prima oara. I se vor citi nuantele pe trupul meu infierbantat si in privirea-mi visatoare si intunecata.
O sa astept mereu aceleasi imbratisari si aceleasi voci la telefon.
Dar voi fi in fiecare zi cu un pas mai departe si in acelasi timp mai aproape de mine.
Sunt fericita.

Advertisements