191a55de847da1b61.jpg

Sta sa ploua si inertia emotionala imi macina oasele de portelan.

Gandurile mi se amalgameaza intr-un vartej de fluturi albastri, pe care ii simt in stomacul amar.

Aseara nu am putut dormi, asa ca i-am urmarit evolutia lui Stefan Iordache in “Cel mai iubit dintre pamanteni”, pentru a simti ca lupt si ca nu ma multumesc cu acceptarea linistii si mirosului de lumanari parfumate, pe care intr-un mod romantic imi place sa le aprind in jurul cazii cu clabuc fin. Am adormit in cada si petalele de trandafiri albi se lipisera de pielea mea, sufocand-o cu catifeaua lor. Umblu goala in casa prea plina de amintiri, simtindu-ma umpluta de intensitatea notelor de pian care imi rasuna in piept si de senzatia de plutire existentiala pe care incerc sa o indepartez cu degetele. Am gasit cutia cu amintirile strabunicii mele si m-am pierdut in epoca lui Dietrich cu o voluptate de care aveam nevoie. I-am gasit scrisorile catre iubitul ei francez si i-am mangaiat brosha din Paris, simtind valul acela intens, in ritm de jazz si jive, in culorile albumelor de arta pe care mi le-a lasat mostenire. Vreau sa cred ca a facut ce i-a dictat inima, desi la un moment dat, in timpul razboiului, a scris ca aventura de dragoste i-a faramat “orice urma de incredere si orice sentiment de completitudine spre care aspir sa ajung intr-un mod nedefinit dar cantat de amintirile cu parfum de lamai si cu gust de ciocolata din Grenoble“. Dragostea pentru ea nu a fost o alegerea, a fost un paradis pierdut. Privindu-i ochii tristi, atat de asemanatori cu ai mei, am inteles atat de clar ce simtea, incat m-am sufocat cu lacrimile uscate in batiste din matase alba.

Acum purtata de aripile vantului, realizez ca nu imi doresc altceva decat sa inchid ochii sub un val de pasiune si sa zambesc fericita ca panselutzele mele nu se vor ofili cu timpul.

Abstract?

Am nevoie de palpabilitate mai mult decat am nevoie de aerul transparent si inselator care imi inunda plamanii dar care nu ma lasa sa respir.

Sta sa ploua iar eu mi-am golit mintea de secventele care ma dor, de dezamagirile care nu fac decat sa imi demonstreze ca inghit cu inghitiuri prea mari cafeaua amara si fierbinte. Simt puritatea unei lacrimi inaintea unui rasarit, simt inocenta de fildesh al unui corp care se ghemuieste tanjind dupa unduiri si culori insailate de Renoir pe o piele nuda.

Ma plimb goala intr-un trup cu mireasma unei iubiri pentru care am fost nascuta….

poze alb negru..

saxofon si pianina..

breton si bijuterii, rochii retro care ascund seducatoarele forme feminine..

scrisori de dragoste cu lacramioare…

parfum frantuzesc…

“imi permiteti un dans, domnisoara?

cu toata placerea mea, draga domn”…

edith piaf rasunand in salonul atat de plin de o femeie frumoasa…

Advertisements