66c61217a5680d101.jpg

Lipsa de somn…

Sete de Londra atat de profunda incat nu mi-o poate stinge nimic….

Luna plina se oglindea pe apa Dunarii azi-noapte cand am iesit de la munca. Mai am o saptamana pana la noua mea viata departe de peisajul boem si prea linistit pentru sangele meu clocotitor.

Am citit Eliade pentru ca imi era dor de fantastic..m-am saturat de bornele rationale..macar pentru cateva ore… Fata care tot crestea, fara oprire, disparand in munti. Dincolo de substratul fantastic, am ramas cu gustul vanilat pe limba ce ma facea atenta ca, atunci cand lucrurile cresc, iau amploare, se diferentiaza de ce e in jur, creandu-si o lume proprie. Isi castiga autonomia prin intermediul disparitiei sau respingerii. Izolarea ofera macar posibilitatea de a face orice.

Am zambit subtil, cu ceaiul rece intre degetele fierbinti.

Cand ceva din jurul meu creste si se diferentiaza, am adesea o reactie de respingere, de “carantinizare”..Sau pun acel “ceva” in carantina si incerc sa uit de el pana moare de foame…sau ma invelesc in folie de aluminiu si, protejata, pot merge pana la luna si inapoi. Imi place sa simt certitudinea picurata de nebunia inimii, sa am siguranta ca va dura “pentru totdeauna”….

Exista “pentru totdeauna”?

Advertisements