5645ad249a9364141.jpg

Bunica imi spunea ca dorul e un sentiment foarte egoist, pentru ca nu ti-e dor stiind ca celuilalt ii va fi greu fara tine, ci pentru ca iti este tie greu fara el. Cand ma desparteam de locurile copilariei aveam un ritual..imi luam ramas-bun de la fiecare obiect in parte. Imbratisam copacii sub care imi petreceam dupa-amiezile spre amurg citind si desenand. Sarutam fiecare floare in parte, inclusiv regina-noptii care stiam ca se va deschide spre seara si ma va chema cu aroma ei. Iubeam in gand fiecare imagine pe care o sigilasem in secret in inima, ca o fotografie intr-un album. Si la sfarsit zambeam, nu aveam nici un regret….Asta pana ajungeam acasa si plangeam in hohote cu perna in brate si ochii mari la luna clara si misterioasa. Am fost mereu egoista in ceea ce priveste verbul « a simti ». Niciodata nu dormeam noaptea si nu pierdeam clipele de fericire, respirandu-le adanc in plamanii care si acum au aroma de regina-noptii. Am dat tot ce am din mine pentru a ma recrea in mii de alte farame si a inflori in alte culori, pe alte note de pian. Imi aduc aminte cum am descoperit pianul acoperit de panze si schite vechi. In pod. Era secretul meu, desi nu am invatat niciodata sa cant, am atins clapele din instinct si m-am lasat purtata de firul magic care imi involbura emotiile. Tot atunci am visat pentru prima oara la « el » si incercam sa ii imprim urma pe care imaginea din mintea mea o lasa in fiecare atingere si gest. Dansam in ploaie imagindandu-mi ca voi face asta cu el intr-o zi. Sunt egoista in dragoste, ma cufund atat de adanc in « a simti » incat, daca el nu se lasa tras de miscarile mele convulsive, ma zbat si ma pot inneca in propiile-mi batai de inima. Mai tarziu, am regasit cuvintele bunicii sub alta forma si am zambit strengareste inchizand ochii ca sa rememorez mirosul ei de vanilie si flori de cires. Mi-a pretins sa nu mai fiu precum aerul, invadand plamanii fiecarui lucru pe care il ating, invadand venele celor in a caror viata intru, invadand imaginile de altfel linistite si boeme fara mine. Mi-ar fi spus urmatoarele :

“Prends ton coeur et mets-le dans une boite. Tu le sortiras plus tard..” (adica apuca-ti inima de coada si-ngramadeste-o intr-o cutie… o scoti tu mai tarziu..)

Am ascultat azi suita nr.3, « Air » a lui Bach…si mi-am dat seama ca, in egoismul meu de a cuprinde totul cu inima si a trai cu intensitatea exacerbata a simturilor fiecare clipa,nu sunt precum aerul. Nu patrund in mod firesc in piept, ci patrund ca o respiratie adanca, cateodata sacadata, insotita de cuvinte, soapte si cateodata de lacrimi…Nu sunt aer, sunt o bataie de inima orgasmatica ca o bataie de aripi ale unei pasari colibri…opt batai pe secunda…

Advertisements