Maytrei

Azi am luat de mana parfumul cearceafului si am acoperit cu frenezie orice urma a corpului care isi lasase forma acolo, printre cute, printre perne. Plangeam cand am aruncat satinul alb cu violenta degetelor ce par a se rupe de fiecare data cand vor sa se agate de ceva. Mi-am prins parul lung, sa nu-l mai simt pe gat, pe spate, intre sanii grei. Mi-am rimelat genele sarate si mi-am luat bratara indiana pe care am primit-o de la Maytrei..nu eroina povestii erotice si pasionale a lui Eliade, ci fetita care ma imbraca in shalurile ei si care ma invata sa plutesc cu varfurile degetelor pe matase. Mi-am privit chipul acum rece si neclintit precum ceara in oglinda, am citit aroganta pe care vroiam sa o transmit. Niciodata nu am vrut mai mult decat acum sa imi descarc senzatiile de salbaticiune a emotiilor furate din alb-negrul unor clipe straine de mine. Niciodata nu am mai simtit nevoia de a plange si usturimea cu care imi fortam pleoapele sa nu-mi cedeze capriciilor de copil rasfatat. L-am sunat sa ii cer explicatii care nu aveau legatura cu ce se intamplase cu o noapte inainte, cu o voce ragushita si inapta de a pronunta cuvinte altele decat cele de iubire. M-am abtinut. Am devenit straina de propriul meu trup tremurand in sideful care a visat perle, amestecand piele si cearceaf, piele si podeaua rece, piele si apa, piele si piele. “Cum te simti?”, ma intreaba ingrijorat, cu gandul la corpul meu mic si fragil, la lacrimile care i-au picurat pielea fierbinte, la soaptele fara sens si la buza mea de jos insangerata. “Ma simt excelent, iubitule”, i-am raspuns sfidator atingandu-mi pantecul cu degetele tremurande. Secundele care trec inainte sa imi spuna ceva imi iau suflul si ma omoara de mii de ori, ajungandu-mi la os si picurand sangele dorintei ascutite de a auzi acele cuvinte care sa ma transforme in “iubita”. Imi place sa ma lupt, nu am inteles niciodata de ce…Poate pentru ca nu imi suport slabiciunea de a crede in fantasme, slabiciunea de a plange ca un copil fara sprijin, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor atingeri, unor vise de eternitate. Nu-mi place sa fiu doar “iubita” care sa il poarte printre shaluri orientale, vreau sa fiu “femeia” care sa ii trezeasca sentimentul de “a apartine”, carne din carnea mea, cu suflu rupt din suflul meu….”Te iubesc”. Cand mi-ai spus asta o stiam deja, pentru ca m-am luptat cu tine, te-am scos din cochilia in care iti placea sa te ascunzi de propria-ti inima si mai ales de mine. Mi-ai spus ca am ochii prea mari si magnetici. Ti-am spus ca m-am pierdut deja in ai tai. Nu ma pot detasa de sentimente, m-ai provocat cu gandurile si cu jocurile verbale in care ne placea sa ne scufundam cu orele. Apoi m-ai provocat cu prezenta ta pe care o absorbeam in mine, inainte sa ma atingi….Am plecat azi, atat de departe de tine, am atins lucruri straine de ghemul de atingeri care imi intepa amintirea. Am respirat acelasi aer si am privit acelasi cer. Departe dar totusi aproape, o sa raman o Maytrei visatoare, cu colturile gurii triste si cu shalurile in jurul unui trup dureros de legat de inima. Te vad, te aud, te simt…chiar daca suprapui imaginii mele un deshert de aur si pietre pretioase.

Melodia celor de la Mandalay imi rosteste soaptele…..