52f805182f818263.jpg

M-am ascuns dupa etericul din aerul matinal si am umbrit cu degetele lungi sideful chipului meu, dupa visele care m-au bantuit noaptea. Plutesc in rochitza neagra cum as pluti in bratele tale daca m-ai invita la dans. Crezi ca m-as putea ascunde dupa gene, pentru ca evantaiul lor e singura mea aparare in fata privirii tale fixe ? M-am trezit sa vad rasaritul si sa traiesc renasterea apocaliptica, pe care sa o absorb in cel mai egoist mod si sa o ascund in pantecul care ma doare cateodata. O dimineata in care mi-am dorit sa pot atinge acel orizont imaginar dintre mare si cer si sa fiu o ceata diafana care sa le uneascea. Ating florile cu care am ales sa imi acopar tacerea absurda, le ating petalele ce vor muri, le simt inca in viata. Cand stiu ca le voi atinge si vor fi reci trec printr-o perioada de doliu emotional. Dar in cel mai cinic mod, cum am fugit atata vreme de moarte, mi-o aduc mereu aproape sa ii savurez stingerea inceata. Am daramat vaza si apa s-a scurs, trandafirii galbeni acoperindu-mi picioarele, reci si catifelati. Vreau viata, asa cum infloreste ea cand sunt eu argintul viu ce clocoteste de energie si de iubire, de aviditate dupa fiecare clipa, ca si cand nu m-as putea satura cu un rasarit, nu m-as putea satura cu un sarut, nu m-as putea satura cu un singur « te iubesc »…Mai trece o dimineata, din miile de dimineti ce-mi vor bantui existenta…Oare cat mai este pana in acea dimineata in care palpabilitatea sentimentelor imi va tzasni din ezotericul viselor si se va intrupa in cuvintele pe care vreau sa le aud, sa le simt, sa le sarut ?

Melodia lui Damien Rice e singura in dimineata asta care imi simte melancolia pe aripile imprumutate din singurele amintiri si vise pe care le stiu…

We might kiss

when we are alone

When nobody’s watching

We might take it home…

We might make out when nobody’s there

It’s not that we’re scared,

It’s just that it’s delicate

Advertisements