the_butterfly_effect21.jpg

Stiu ca marul verde de pe masa a fost muscat si lasat asa, rece si mort, reflectandu-se in oglinda acoperita partial de draperia opaca. Stiu ca s-a uitat in oglinda si iti stiu toate agrafele sub forma de fluturasi cu care si-a prins parul greu. Stiu ca pasii abia imperceptibili au format un drum la capatul caruia il astepta, infasurata de matase si catifea, unduindu-si bratele pe langa corpul mic si fragil in ritmul pianului ragusit si vechi. Stiu ce i-ai spus atunci la ureche, inainte sa se arunce pe strazile goale si sa se ofere ploii fara sa scoata vreun zgomot, fara vreun semn de impotrivire. Stiu ca se trezeste dimineata intr-un balet al simturilor cu care se lupta frenetic in soapta, inainte sa atinga podeaua cerata cu varfurile degetelor timide si reci. Stiu ce as vrea sa iti scriu atunci cand imi acoperi ochii cu buzele ca niste fluturi indemnati de pian sa nu-mi paraseasca pielea. Pielea ca un pergament ce asteapta sa fie scrisa de cuvintele insetate de iubire. Stiu ca acum e liniste. Nu vad nici o lumina in camera. Stau in strada si ii privesc geamul larg deschis. Ea nu te mai asteapta acolo. Ea este deja la tine. Iar eu imi continui drumul presarat cu muguri de amurg si cu stelele rasaritului, desupra unei ape ca o oglinda. Imi continui visarea cu ochii la usa pe care vei intra candva. Imi continui zborul, avida de un aer pe care sa il impart cu batai din aripi si culori amestecate.

Advertisements