_dreamystate.jpg

Uitasem ce inseamna clipa. Am reusit sa ma desprind de prinsoarea stransa a unui timp crud ca o muscatura de sarpe. Am reusit sa ma desprind o vreme de senzatia ca inghit in gol o corabie care se vrea plutind catre un orizont indepartat. Acum, ghemuita langa geam, privind turturelele si ascultand note de pian, infrunt un prezent ciudat de tacut. Sunt zbuciumata de felul meu si rareori pun intrebari. Imi place sa le simt si raspunsurile sa vina pe drum. Simt ciudat de lejera cingatoarea de lalele in jurul mijlocului meu prea slab. Cu ochii mari fixez cerul cu nuante violet. Imi este sete de viata, pofta de papadii, dor de campuri cu maci si de plaja goala, teama de prea multa liniste si de fosnetul picioarelor mele pe covorul de matase. Merg in varful degetelor, asa am facut de mica atunci cand eram singura acasa. Fara sa vreau, caut in jurul meu un chip, vad un loc unde inca a ramas un parfum, simt o atingere pe care o asociez unei curbe, vizualizez o culoare care ma duce cu gandul la un moment trait. Rasfoiesc zecile de foi din jurul meu, pline cu notite si semne de exclamare. Beau ceaiul rece. Stiu ca e timpul sa ma opresc din goana in care mi-am modelat atat de bine trupul si mintea, sa tresar din nou cand aud pasarelele dimineata, sa inchid ochii si sa fiu. Asa, pur si simplu. Sa nu apartin ci doar sa exist pentru o secunda. Sa astept sa imi doresc si apoi sa pornesc in acea directie. Sa am rabdare sa ma suni, sa am rabdare sa se scurga nisipul fin format din scoici si alge, sa am rabdare sa vina ziua de maine cu pofta de a gusta ciresile rosii si coapte sau de a simti clipa trecand prin vene si plamani. Si e bine…ma obisnuiesc sa traiesc in mine, cu mine, cu tot ce simt in momentele mele de liniste, cu tot ce cred in momentele de singuratate.

“It’s bad enough that you sell your waking life for minimum wage everyday but now you can get your dreams for free”

Advertisements