guitar-strings.jpg

A dat pe gat licoarea rece si isi schimonosi chipul in semn de respingere fizica. Totusi stralucirea ochilor spunea ca avea nevoie de asta.

Cu degetele mangaie fiecare cuta a satinului ramas pe patul mare sub un baldachin acoperit acum de paianjeni. Nu vroia sa deschida geamul.

Simtea mucegaiul.

Inca simtea un parfum subtil de liliac alb.

Isi scoase hartia alba, neatinsa de vreo urma de cerneala. Asa va ramane, scrisa cu visele inca nenascute decat in gandul lui.

A asteptat sa se faca dimineata intr-o stare de contemplare si greatza. A asteptat sa vada cerul violet. Sa ii fotografieze nuantele de roz aproape de mare. A asteptat sa vada ceata care nu mai delimita cerul de mare.

A format numarul lor, zbatandu-se sa para detasat.

 – Vreau sa imi vad copilul.

El, o fantoma a acestei clipe trecatoare dinaintea fiecarui rasarit, avea de gand sa fie o prezenta vie in existenta acestui copil. Era curios. Are si el acelasi semn pe spate ? ii ies aripi ? are ochii ei ?

Pian…o da, avea nevoie sa o vada la pian, cu degetele-i zburand pe clape, cu ochii mari si negri concentrati asupra notelor de basm. Un inceput odata cu sfarsitul, cine si-ar fi imaginat ?

Isi puse palaria acoperindu-si ochii intunecati. Inspira un aer necunoscut in care se integra perfect, amestecandu-si culorile ca pe o panza veche…intr-o umbra luminata de irizatiile unui soare care nu se mai ridica.

Isi aminti de ei.

Atinse clanta rece….

Intuneric.

Satinul stralucea in lumina diminetii cu arome de liliac alb.

Lumina.

Advertisements